O carte cu peste 650 de pagini, greu de ținut în mână, mai ales când citeam seara în pat. Dar merită. Este o poveste impresionantă despre Émile, un tânăr diagnosticat cu Alzheimer precoce, care dorește să plece într-o ultimă călătorie. Renunță la terapia care l-ar fi ținut sub observație și, fără știrea familiei, pornește într-o călătorie pe care și-a dorit-o toată viața. Printr-un anunț pe internet își găsește o parteneră de drum, în persoana lui Joanne. Cartea este un road trip fără plan de întoarcere.
Sfârșitul cărții este dezvăluit încă din prima pagină, dar, ca și în realitate, nu destinația, ci călătoria este cea mai importantă. Descoperim ce înseamnă devotamentul, promisiunea respectată, iubirea, iertarea.
Émile și Joanne par, la început, total diferiți. Sunt două suflete care se deschid unul altuia foarte încet, fiecare în ritmul său, atunci când se simte pregătit. Pe parcursul călătoriei, însă, ei străbat nu doar regiuni geografice ale Franței, ci și harta sufletelor, a amintirilor și a sentimentelor.
Pe mine m-a emoționat drumul autocunoașterii celor doi tineri. Răbdarea lui Émile față de viața secretă a lui Joanne dovedește o tandrețe și o iubire rare. Citatele folosite de Joanne sunt adevărate surse de inspirație. Preferatul meu este:
„Dacă plângem pentru că soarele a apus, din cauza lacrimilor nu mai vedem nici stelele.”
Nika Iza, Brașov, mai 2026.
