Vrei să pui la punct cunoștințele tale despre istoria Transilvaniei între anii 1940-1944? Transilvania a fost mereu o regiune multiculturală, în care și astăzi trăiesc români, maghiari, sași, șvabi, evrei, țigani. Tăul Iadului este o mărturie literară a secolului XX, un roman a cărui acțiune se desfășoară în două momente istorice: cel de-al Doilea Război Mondial și cutremurul devastator din 1977. Autorul combină cu mare succes realitatea cu imaginarul, astfel încât momentele istorice și câteva personaje sunt reflectate fidel. Pentru a da fluiditate poveștii, inventează o naratoare, al cărei nume îl aflăm abia pe pagina 72.

Prezentul naratoarei este Bucureștiul din anul 1977, dar ea se întoarce în amintirile sale în Șimleu Silvaniei din anul 1940, când trupele armatei române se retrag din regiune și locul lor este ocupat de trupele ungare. La vremea aceea naratoarea este o copilă, care este părăsită de mama sa, fiind încredințată unei doamne, managera complexului balnear Tăul Iadului. Aici își cunoaște viitorul ei soț și se împrietenește cu Somlyói Eller Gizella, o adevărată jurnalistă din acea vreme.

 

Pentru locul acțiunii, Szabó Róbert Csaba a ales Șimleu Silvaniei, oraș în care și-a petrecut anii adolescenței. El reînvie legendele legate de Tăul Iadului, un lac al cărui nume se potrivește perfect cu titlul cărții. Personajele parcurg momentele istorice din această zonă: începutul celui de-al Doilea Război Mondial, deportarea evreilor, bombardamentul aerian de la Cluj-Napoca și masacrul de la Ip.

 

Al doilea spațiu al acțiunii este Bucureștiul anului 1977. Un cuplu dorește să divorțeze, însă divorțul în anii comunismului era un proces complicat, care necesita soluții ingenioase. Apoi devenim martorii cutremurului din 4 martie, în urma căruia și-au pierdut viața peste o mie de oameni.

 

Am avut ocazia să îl întâlnesc pe autor cu prilejul unei prezentări de carte organizate la Brașov. Povestirile lui despre culisele romanului au fost emoționante. Tăul Iadului reprezintă pentru mine o picătură de istorie povestită altfel decât în manualele școlare. Eu cred că războiul povestit prin soarta oamenilor rămâne în amintirea cititorilor nu doar ca numere și date statistice, ci ca emoții și ca dorința de a afla și mai multe.

 

Recomand această carte adulților și tuturor celor fascinați de istorie, în special celor interesați de perioada 1940–1980.

Nika Iza, Brașov, martie 2026.