Ce rămâne dintr-o relație atunci când amintirile încep să dispară? Pentru Izumi, răspunsul vine treptat, pe măsură ce descoperă viața secretă a mamei sale, Yuriko. Bucățile de puzzle se așază la locul lor, fragmentele din copilărie capătă sens, iar la final rămân iubirea, acceptarea și iertarea.

Izumi și soția sa, Kaori, așteaptă un copil. Crescut fără tată, Izumi se întreabă ce fel de părinte va fi. În același timp, relația cu propria mamă s-a redus, de-a lungul anilor, la vizite lunare și discuții superficiale.

Totul se schimbă atunci când descoperă că Yuriko suferă de demență și că memoria ei se pierde de la o zi la alta. Vizitele lui Izumi devin din ce în ce mai dese, iar, la un moment dat, trebuie să caute pentru mama sa un loc special destinat persoanelor cu Alzheimer.

 

Printre lucrurile mamei sale găsește un jurnal care conține însemnări din anul în care Yuriko a dispărut în mod misterios din viața lui Izumi. Citind aceste pagini, începe să descopere o altă față a femeii pe care credea că o cunoaște.

 

Memoria lui Yuriko slăbește tot mai mult, dar nu și capacitatea de a cânta la pian. Iar unele amintiri despre copilăria lui Izumi rămân vii, chiar și atunci când prezentul începe să se destrame.

 

O sută de flori este despre relația dintre mamă și fiu, depsre memoria care dispare, dar și lucrurile care rămân dincolo de memorie. Ne învață să acceptăm schimbările aduse de trecerea timpului, să fim răbdători cu părinții noștri și să încercăm să-i cunoaștem nu doar așa cum îi vedem acum, ci și așa cum au fost înainte să devină părinții noștri.

 

Nika Iza, Brașov, septembrie 2026.