Dacă clonarea oamenilor ar fi legală, cum ar trebui tratați clonele? Suntem obișnuiți cu filme science-fiction, cu laboratoare pentru clone. Însă autorul japonez Kazuo Ishiguro, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2017, în cartea Să nu mă părăsești ne prezintă un mod mai uman de a trata aceste clone.
Kathy, Tommy și Ruth sunt prieteni, au crescut în Hailsham, Anglia. Acesta este un loc, în care dublurile sunt pregătite pentru rolul lor de a dona, aici încă de la naștere sunt învățați să fie mândri de datoria lor de a dărui, să știe rolul lor în societate.
Când ajung la vârsta maturității, ei pot să decidă pe care drum apucă. Pot deveni direct donatori, sau mai întâi pot fi îngrijitori, iar apoi donatori.
Kathy decide să fie îngrijitoare, și are rolul de a-i îngriji pe cei care deja sunt donatori și îi însoțește până la ultima donare, care este destinația finală. Mai întâi Ruth, apoi și Tommy ajung să fie îngrijiți de Kathy, prietenia lor devine mai adâncă. Povestesc mult despre anii petrecuți în Hailsham, și toate gesturile mici, informațiile pe jumătate spuse de profesorii lor capătă rost și se îmbină ca o imagine de puzzle.
Să nu mă părăsești este un roman SF care se orientează în jurul întrebărilor Ce înseamnă să fii om? Ce este sufletul? Care este rolul fiecăruia în societate.
Nika Iza, Brașov, iunie 2026.